Dr. Laura Markham vine la București

 

 

CONFERINȚELE TOTUL DESPRE PARENTING:

DR. LAURA MARKHAM - expertul american nr.1 în parenting vine la București

14-15 Noiembrie 2015

 

București, 24 august 2015. Pentru prima dată în România, DR. LAURA MARKHAM, fondator www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, susține 4 conferințe speciale pe 14 și 15 noiembrie 2015, la RIN GRAND HOTEL, despre dezvoltarea și menținerea unei relații armonioase în familie: Părinte liniștit, deci copii fericiți”, „Crește un copil inteligent emoțional”, „Părinți liniștiți, frați fericiți” și „Parenting liniștit: mindfulness și autocontrol”.

Evenimentul face parte din seria Conferințelor TOTUL DESPRE PARENTING. Înscrierile se pot face aici.
Dr. Laura Markham este cunoscută și admirată de sute de mii de cititori din întreaga lume pentru abordarea ei personală care pune accentul pe legătura dintre părinte și copil. Sfaturile sale surprinzătoare se adresează părinților de copii de toate vârstele, de la bebeluși și până la adolescenți, și pot fi citite pe AHAparenting.com, MotheringMagazine, Pregnancy.org.  Dr. Laura Markham își propune să schimbe lumea, preschimbând adulții de mâine unul câte unul, prin ajutorul oferit părinților lor.

“Sunt onorată și fericită că voi vizita România în luna noiembrie. Aștept cu nerăbdare să aflu care sunt provocările cu care se confruntă părinții români și ce greutăți întâmpină ei în procesul de creștere a copiilor. Sunt încântată că le voi putea împărtăși metoda mea metoda mea de parenting blând și că îi voi putea ajuta să își schimbe și să își transforme în bine relația pe care o au cu copiii. “ a declarat dr. Laura Markham.

CUI SE ADRESEAZĂ? Părinților și specialiștilor!

Se adresează tuturor celor care sunt interesați să afle cum să îndepărteze cei 3 „dușmani” ai fericirii – ȚIPĂTUL, CEARTA și PEDEAPSA – și să le înlocuiască cu cei mai buni „prieteni”: CONECTAREA, ECHILIBRUL, BUCURIA.  Sfaturile practice oferite de DR. LAURA MARKHAM se bazează pe cele mai noi cercetări în domeniul psihologiei și neuroștiinței.
La conferințele din 14-15 noiembrie vom afla:

  • Cum să ne ghidăm copiii spre A VREA să coopereze fără să apelăm la țipete, mite, amenințări sau pedepse.
  • Cum dezvoltă copiii respect de sine, rezistență la stres și atașamente nu co-dependență.
  • Cum să gestionăm conflictele dintre frați și să îi ajutăm să devină prieteni pe viață.
  • Cum să înlocuim țipetele cu conectarea.

 

 

DE CE SĂ PARTICIPĂM LA CONFERINȚE?

 

După întânirea cu Dr. Laura Markham, vom ști să folosim cele mai potrivite unelte să ne transformăm starea atunci când ceva ne dezechilibrează. Vom avea parte de ghiduri de intervenţie, sugestii de jocuri, și mai ales de sprijin. Ne vom simți inspirați să construim un plan de schimbare de durată a vieții de familie.

 

După Michael Thompson și Alfie Kohn, Dr. Laura Markham a fost alegerea firească pentru următoarea ediție a Conferințelor TOTUL DESPRE PARENTING. Dr. Laura Markham și-a făcut o misiune din a explica părinților că ceea ce numim "parenting" are legătură în primul rând cu ceea ce se petrece în sufletul părinților, și mai puțin cu comportamentele copiilor. Ea nu se rezumă să explice acest lucru, ci oferă și instrumentele practice pentru a ne îmbunătăți propria viață emoțională și pentru a putea să rămânem conectați cu copiii noștri chiar și în cele mai dificile momente. Pe scurt, participarea la Conferințele TOTUL DESPRE PARENTING este cel mai frumos cadou pe care îl putem face copiilor noștri", spune Despina Bădescu, redactor-șef al platformei TOTUL DESPRE MAME.

 

DR. LAURA MARKHAM este autoarea cărților „Părinți liniștiți, copii fericiți: cum să înlocuim țipetele cu conectarea” și „ Părinți liniștiți, frați fericiți: cum să creștem frați prieteni pe viață”, în curs de apariție la editura Multi Media Est Publishing. În calitate de specialist, ea ajută părinții să își transforme relația cu copiii lor. În conferințele sale, Dr. Laura Markham își personalizează intervențiile în funcție de nevoile publicului său, bazându-se pe sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Evenimentul din 14-15 Noiembrie este sprijinit de Olympus.  

 

Despre TOTUL DESPRE MAME:

Platforma TOTUL DESPRE MAME pune la dispoziția părinților și a tuturor celor interesați de creșterea și îngrijirea copiilor informații testate din sfera parentingului. Pe TOTUL DESPRE MAME părinții vor găsi interviuri cu specialiști de top, articole documentate, platforma noastră jucând, în același timp, și rolul unui mijloc de transmitere a experiențelor reale cu care se confruntă părinții în viața de zi cu zi.

 

TOTUL DESPRE MAME are o abordare holistică a vieții de familie: de la sănătate la psihologie, de la educație la nutriție, părinții informați ai secolului nostru vor găsi aici o sursă esențială de cunoștințe verificate și testate.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Anca Macoviciuc
Communication Consultant

0721 354 078