Bine de stiut

Pe 4 octombrie, vino la conferința Fii Bine cu Tine, de Acum!

Pentru că e important să știi că dacă ți-e bine cu tine și copilului tău îi va fi bine cu el.

 

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) anunță organizarea celei de-a treia ediții a conferinței Fii Bine cu Tine!,care va avea loc în București, pe 4 octombrie 2015. Evenimentul se adresează tuturor persoanelor interesate să facă față mai bine dificultăților vieții, cu precădere părinților care sunt invitați să înțeleagă că pentru a-și ajuta copiii să ducă o viață împlinită, trebuie să-și accepte toate trăirile și emoțiile și, cu atât mai mult, să participe în mod activ la atingerea și trăirea propriei stări de bine. Starea de bine a părinților influenţează dezvoltarea emoţională şi tipurile de emoţii pe care le va manifesta şi folosi copilul în procesul de relaţionare cu ceilalti. Sunt așteptați să participe toți cei care își doresc cunoaștere de calitate în termeni ce pot si înțeleși și, cu atât mai important, aplicați ulterior în viața de zi cu zi.

 

ISTT a inițiat conferința Fii bine cu tine! pentru a oferi oamenilor prilejul de a descoperi cum să-şi facă viaţa mai bună colaborând cu psihologi specializați în lucrul cu trauma. Astfel, pentru a răspunde multiplelor nevoi de înțelegere, autocunoaștere și de creștere personală, fiecare ediție abordează o altă tematică. Anul acesta conferința se intitulează Fii Bine cu Tine, de Acum!, temele abordate fiind unele de interes actual, precum: ce strategii putem adopta pentru a ne accepta propriile vulnerabilități și pentru a ne descoperi resursele, cum să acționăm atunci când ne simțim neajutorați, lipsiți de putere ori în situații fără ieșire și de ce este divorțul o experiență traumatică și cum l-am putea transforma într-una „sănătoasă”. 

Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, spune că: „Misiunea Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT) este să contribuie în mod profesionist la îmbunătățirea calității vieții tuturor celor care traversează experiențe stresante și traumatizante. De aceea, conferinţa „Fii Bine cu Tine, de Acum!” vine în sprijinul celor care doresc să afle tehnici şi strategii de prevenţie şi reparaţie a efectelor vizibile şi mai puţin vizibile ale experienţelor dureroase (cum ar fi fricile, vinovăţia, blocajele, dificultăţile de comunicare, conflictele), întrucât doar această prevenţie şi reparaţie asigură un nivel înalt al sănătăţii şi al stării noastre de bine, stare de bine ce duce la îmbunătăţirea relaţiilor cu noi înșine și cu cei din jur.”

Conferința va fi deschisă de către psihologul Diana Frazzei care va pune sub semnul întrebării afirmația „Ce nu te omoară te face mai puternic”  și ne va împărtăși perspectiva sa despre ce ne face cu adevărat puternici atunci când ne confruntăm cu o traumă. Pe de altă parte, ne va ajuta să găsim posibile răspunsuri la următoarele întrebări: Cum ne putem ridica după ce ne simțim doborâți? Putem să ne protejăm și să nu mai fim răniți sufletește?

Gabriel Liiceanu spunea: „Eșecul este locul de unde te ridici pentru a merge mai departe”. Fiecare dintre noi a avut nenumarate eșecuri și, implicit, temeri, înainte de a reuși ceva important. Putem spune că succesul se poate naște din eșec, că a pierde face parte din procesul de a obține ce ne dorim. Psihologul Diana Gavajuc ne invită să ne uităm la Eșecul din oglinda de ieri și să vedem cum ne influențează acesta alegerile și cum poate fi (sau este) o cale spre reușită și creștere personală.

Multe căsnicii se schimbă în timp, chiar dacă ne dorim ca acest lucru sa nu se întâmple. Când cuplurile nu doresc să mai meargă împreună pe același drum, se confruntă inevitabil cu Divorțul

Psihologii Cătălin Nedelcea și Iulia Ciorbea ne invită la o discuție despre acest subiect atât de prezent în viețile cuplurilor de astăzi. Este oare acesta o experiență (potențial?) traumatică...? Cei doi ne vor spune ce poți face pentru un divorț „sănătos” și cum putem transforma acest eveniment etichetat ca eșec sau înfrângere într-o oportunitate de creștere pentru parteneri si viitoarele lor relații.

Ziua se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Conferința Fii Bine cu Tine, de Acum! va avea loc duminică, 4 octombrie 2015, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr. 90), începând cu ora 10.00.

Pentru mai multe detalii, accesați www.fiibinecutine.ro. Înscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

ISTT este o asociație non-profit. Fondurile rezultate în urma achitării taxei de participare la evenimente se folosesc pentru asistarea psihologică gratuită a persoanelor aflate în situații de criză, care nu pot susține financiar consultații de specialitate.

Fii Bine cu Tine este un eveniment deschis publicului larg din cadrul Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, organizată de către ISTT și aflată deja la cea de-a treia ediție.

 

Despre noi, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT)

I.S.T.T. este o asociație profesională interdisciplinară, non-profit, înființată în anul 2010 care își propune să promoveze cunoștințe despre traumele psihice și să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă  mai mult decât durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este o importantă sursă de învățare și de evoluție personală.

 

 

Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC), împreună cu Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN) organizează a 14-a Conferință Regională Europeană ISPCAN care va avea loc la București, în perioada 27-30 septembrie 2015. Tema abordată în acest an va fi "În Primul Rând Copiii! Răspunsuri inter-sectoriale și de colaborare la abuzul, neglijarea și exploatarea copilului", una dintre problemele cele mai relevante ale timpului nostru. Conferințele regionale ISPCAN sunt evenimente bienale care au crescut în dimensiune și prestigiu de peste treizeci de ani.

Programul evenimentului va oferi o diversitate de actracții pre-congres, iar în cadrul evenimentului principal vor fi prezentate instrumente de învățare multiple, un master-class de o zi și patru prelegeri ale experților de top la nivel mondial pentru o audiență internațională de profesioniști multidisciplinari (vor fi prezenți 400 de participanți). În plus, conferinta va cuprinde o pre-conferință de Consultări de Tineret și Forum de Abilitare.

Pentru înregistrare la conferința din București ISPCAN, vă rugăm să accesați acest link: https://forms.ralcom.ro/v2/www/index.html/mainpage%7CdisplayFormPage/formID_252/setLanguage_EN/.

Scopul ISPCAN este prevenirea abuzului asupra copiilor în fiecare țară, în orice formă, inclusiv abuzul fizic și emoțional, abuzul sexual, malnutriția și neglijarea, copiii străzii, prostituția copiilor și traficul de copii, implicarea copiilor în conflictele armate și război și munca în rândul copiilor. Organizația se angajează să crească gradul de constientizare publică a violenței asupra copiilor, dezvoltarea de strategii pentru a preveni astfel de violențe, precum și promovarea drepturilor copiilor în acord cu Convenția ONU pentru Drepturile Copilului.

 

Comunitatea ISPCAN este compusă din profesioniști și organizații din toată lumea care lucrează în toate domeniile ce țin de abuzul și neglijarea copilului. Este un proces zilnic de a aduce laolaltă profesioniști și studenți pentru a se interconecta și a lucra împreună la nivel global și local.

 

A avea o comunitate în creștere ajută la schimbul de resurse, și oportunități de învățare deopotrivă pentru statele dezvoltate cât și pentru cele în curs de dezvoltare. Participarea la această conferință vă oferă și calitatea de membru al rețelei profesionale ISPCAN.

 

Conferința ISPCAN urmează a fi acreditată de către Colegiul Psihologilor și Colegiul Asistenților Sociali.

 

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil  -  FONPC

  • Este o federaţie compusă din 82 de ONG-uri membre care activează în domeniul protecţiei şi bunăstării copilului.
  • Este principalul interlocutor specializat al statului în ceea ce priveşte elaborarea şi redefinirea politicilor publice pentru asigurarea bunăstării şi respectării drepturilor copilului.
  • FONPC lucrează în strâns parteneriat cu donatorii, autorităţile locale şi naţionale, organizaţii neguvernamentale, organizaţii internaţionale, instituţii europene şi cu alţi actori implicaţi în promovarea respectării Drepturilor Copilului.
  • Înfiinţată în Noiembrie 1997, FONPC există cu şi pentru membrii săi, în folosul copiilor şi al comunităţii ghidându-se după principiile şi prevederile statutare şi promovând următoarele valori: identitatea si autonomia membrilor, eficienţă în comunicare şi acţiune, decizie democratică, solidaritate, deschidere, încredere, respect reciproc, echitate, consecvenţă şi continuitate, parteneriat, transparenţă, participare şi implicare.

Direcţiile strategice prioritare ale federaţiei:

  • Promovarea drepturilor copilului prin includerea acestora pe agenda politică şi publică din România;
  • Implicarea în elaborarea de proiecte de politici publice;
  • Monitorizarea drepturilor copilului prin crearea şi implementarea unui mecanism naţional de monitorizare a drepturilor copilului;
  • Creşterea capacităţii organizaţionale a Federaţiei şi a membrilor săi.